Asociaţia Română de Sociologie a apărut în 1990 într-un moment de relansare entuziastă a sociologiei. Comunitatea sociologilor, ce mai rămăsese din perioada anilor '60-'70 după desfiinţarea ei oficială, era, în acel moment, foarte restrânsă.

La prima Conferinţă a A.R.S. după 1989 s-a formulat sarcina prioritară a Asociaţiei: de a reprezenta comunitatea sociologilor şi de a sprijini dezvoltarea instituţională şi ştiinţifică a comunităţii sociologilor. Acum, după 20 de ani de la relansarea sociologiei româneşti, putem înregistra câteva succese importante.

Cea mai importantă contribuţie a A.R.S. a fost constituirea revistei Sociologie Românească, reluând tradiţia sociologiei antebelice, fondată de Dimitrie Gusti. De la început ea şi-a afirmat vocaţia sa naţională, de revistă reprezentativă a întregii comunităţi sociologice.

Întemeiată de Asociaţie, revista Sociologie Românească a devenit cea mai importantă revistă a întregii comunităţi sociologice şi realizată cu sprijinul multor instituţii şi a unor membri marcanţi ai comunităţii academice: Institutul Social Român condus de Rectorul Universităţii Bucureşti, profesorul Ion Mihăilescu, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii şi Institutul de Sociologie. A fost publicată, totodată, şi Romanian Journal of Sociology.

A doua realizare: construcţia instituţională a sociologiei şi asistenţei sociale. În această perioadă, aproape în toate universităţile din România s-au înfiinţat secţii de sociologie şi asistenţă socială: 10 secţii de sociologie în universităţile de stat şi încă 3 în universităţile particulare. Chiar în ianuarie 1990 s-au reînfiinţat secţiile de sociologie la universităţile din Bucureşti, Cluj, Iaşi. În următorii ani s-au înfiinţat secţii de sociologie la alte universităţi: Timişoara, Oradea, Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Bacău, SNSPA (Bucureşti), Craiova, Constanţa.

Secţiile de asistenţă socială, datorită cerinţei de specialişti, s-au înfiinţat în peste 15 universităţi. În 1990 s-au reînfiinţat secţiile de asistenţă socială la Universităţile Bucureşti, Cluj, Iaşi. În următorii ani s-au înfiinţat secţii la alte universităţi: Timişoara, Oradea, Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Bacău, Craiova, Suceava, Constanţa, Târgu Jiu.

Pe linia tradiţiei gustiene a fost iniţiativa sociologilor de reconstruire a asistenţei sociale. Opţiunea fundamentală de la început a fost ca noua profesie de asistenţă socială să activeze în colaborare cu sociologia, dezvoltându-se într-o direcţie aplicativă, atât la nivel naţional – politicile sociale – cât şi la nivel local prin dezvoltarea serviciilor de asistenţă socială. Putem să ne mândrim că, în 1990, România a fost prima ţară fostă socialistă care a reînfiinţat asistenţa socială.

Au fost înfiinţate, în cadrul Academiei Române, două instituţii prestigioase de cercetare: Institutul de Sociologie şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii. La acestea s-au adăugat Institutul Social Român, condus de Rectorul de atunci al Universităţii din Bucureşti, regretatul profesor Ion Mihăilescu, alte instituţii academice, private, centre de cercetare în cadrul universităţilor.

O atenţie specială a fost acordată dezvoltării cercetării sociologice, sporind spectaculos obţinerea de granturi de cercetare. Trei domenii au fost prioritate: cercetarea problemelor societăţii româneşti, politicilor sociale şi integrarea în mişcarea sociologică internaţională. Sociologia s-a implicat activ în sistemul public atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, dezvoltând parteneriatul său cu instituţiile publice şi private. În acest fel, sociologia românească a răspuns la misiunea nobilă formulată de Dimitrie Gusti, devenind totodată o „sociologie a naţiunii". Sociologia românească a făcut paşi importanţi de a se pune în slujba naţiunii, comunităţilor, a oamenilor. Vocaţia sa umanistă a fost mereu o constanţă a preocupărilor sale.

Dezvoltarea colaborărilor internaţionale, în diferite forme, a fost o preocupare constantă. În procesul iniţial de relansare a sociologiei s-a stimulat specializarea, mai ales a tinerilor, la universităţi occidentale de prestigiu. S-au dezvoltat programe comune de cercetare cu instituţiile mondiale (UNICEF, UNDP, Banca Mondială); ulterior, integrarea în programele Uniunii Europene. Participarea la congrese şi conferinţe internaţionale, în limitele fondurilor disponibile, s-a amplificat, precum şi dezvoltarea de parteneriate în programe de cercetare cu colegii din alte ţări. În acest moment România dispune de o infrastructură de specialişti sociologi şi asistenţi sociali larg difuzată în teritoriu.

A treia direcţie a fost cucerirea instituţiilor sau, în termeni mai exacţi, cucerirea lumii profesiilor. Sociologia a depăşit dilema tradiţională:să se dezvolte ca o disciplină strict academică, orientată spre cercetare fundamentală, sau să devină o paradigmă sociologică larg diversificată prin aplicaţiile ei. A devenit clar că „piaţa muncii" are nevoie de specialişti practic în toate domeniile social-economice.

Introducerea, din anul 2000, la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, a direcţiilor de specializare s-a dovedit o opţiune corectă. Această orientare se conturează şi în alte universităţi. S-a oferit astfel un sens practic absolvenţilor noştri şi a crescut interesul pentru profesia de sociolog. Totodată,pătrunderea sociologilor în instituţii a crescut receptivitatea acestora pentru nevoia de competenţă sociologică.

Diversificarea orientării practice s-a accentuat la nivel de master. Cele mai populare programe de master sunt cele care oferă, cu o pregătire sociologică, deschideri pentru cele mai importante domenii ale profesiilor practice.

În fine, s-a dovedit de succes şi deschiderea programului doctoral. În ultimii ani, doctoratul s-a dezvoltat pe două direcţii distincte: un doctorat de formare de cercetare sociologică menit să confere o nouă fază a formării specialiştilor şi un doctorat care poate fi definit ca „interdisciplinar": deschis pentru specialişti din diferite domenii, precum medicină, administraţie publică, comunicare, ştiinţe politice, drept, inginerie, teologie, armată etc. Acest doctorat multidisciplinar nu conferă neapărat specialiştilor din domenii „ne-sociologice" o profesie de sociolog, ci o dezvoltare a propriei lor specializări prin adoptarea unei viziuni şi metodologii sociologice; dezvoltarea „imaginaţiei sociologice" în largi sfere de specialităţi. Desigur, aşa cum se întâmplă în întreaga lume, unii doctori în sociologie, veniţi din alte domenii, pot să dezvolte prin activitatea lor paradigma sociologiei practice. A fost o politică de doctorat a deschiderii interdisciplinare, şi nu a închiderii.

Obiectivul a fost, deci, sociologizarea profesiilor.

Un obiectiv distinct a fost acela de a difuza o „imaginaţie sociologică" în învăţământul preuniversitar. Eforturi deosebite, dar cu rezultate încă modeste, au fost făcute pentru integrarea sociologiei în învăţământul liceal. S-a reuşit, totuşi, ca studiul sociologiei în liceu să fie inclus în clasele de „istorie-ştiinţe sociale" şi de filologie, ajungându-se la un cuantum de 8 procente dintre elevii de liceu, ceea ce este încă prea puţin.

Pentru elevii care studiază în clasa a XI-a Sociologia, au fost editate tot la insistenţele A.R.S. două manuale de sociologie. Din 1996 s-a obţinut organizarea anuală a Concursului Şcolar Naţional de către Minister la disciplina Sociologie (anul acesta a avut loc a XIV-a ediţie). La primele ediţii au fost acordate premiile Asociaţiei.

Învăţământul sociologic trebuie generalizat atât la nivelul liceal, cât şi la cel universitar. Reducerea nivelului primei trepte a facultăţilor la 3 ani la cele mai multe facultăţi a făcut ca sociologia să dispară, practic, din învăţământul universitar. Cursurile de sociologie reuşesc să supravieţuiască doar în sistemul de inginerie. Dar şi aici este nevoie de extindere. Obiectivul nu constă doar în organizarea de cursuri de sociologie specializată, ci, mai mult, prin creşterea imaginaţiei sociologice în întregul proces de învăţământ.

Este încă mult de făcut în difuzarea publică a rezultatelor sociologice şi a modului de gândire sociologic.

A cincea direcţie o reprezintă implicarea sociologiei în procesul de dezvoltare a societăţii româneşti. Sociologia a început să devină o resursă importantă a funcţionării societăţii noastre. Implicarea sociologiei în problematica societăţii româneşti a conferit inevitabil sociologiei noastre un accentuat profil românesc: realitatea societăţii noastre a devenit obiectul predominant al programelor de cercetare. Am face un scurt inventar al implicării sociologiei noastre în dezvoltarea societăţii româneşti.

La nivel global: sociologii s-au implicat în special în sfera politicilor sociale. Unele grupuri de sociologi au adus o contribuţie importantă în dezvoltarea instituţională şi a opţiunilor de politică socială, în dezvoltarea de programe sociale la nivel naţional, precum şi în reforma diferitelor sectoare: sistemul de învăţământ superior şi în managementul cercetării; în mod special au sprijinit pe colegii asistenţi sociali în reconstruirea sistemului de asistenţă socială. Primele cursuri şi tratate de politici sociale au fost introduse în facultăţile de sociologie. Se pare că şi aici România a avut un avans faţă de celelalte ţări foste socialiste.

Analiza marilor probleme ale societăţii româneşti: sărăcia, problemele populaţiei de romi/ ţigani, migraţia, problematica satului, delincvenţa, situaţia copiilor etc. Se dezvoltă o nouă orientare de „analiză socială".

De remarcat angajarea în programe de dezvoltare socială proiectată. Implicarea în programele concrete de soluţionare a problemelor sociale şi de dezvoltare socială a fost dublată de contribuţii la cristalizarea teoretică şi metodologică a paradigmei proiectării dezvoltării sociale. Putem nota consolidarea capacităţii sociologilor şi asistenţilor sociali în ceea ce se numeşte tot mai mult „sociologie constructivă".

Nu trebuie ignorată nici funcţia critică a sociologiei. Sociologia are o vocaţie de analiză critică a problemelor societăţii româneşti, a opţiunilor politice şi a funcţionării sistemului instituţional al societăţii noastre. Putem aprecia reţinerea sociologilor de a se angaja în critici superficiale şi distructive. Critica sociologică a fost completată cu abordarea constructivă.

O preocupare specială a fost acordată promovării conştiinţei de sine a comunităţii sociologice. Este de apreciat proiectul iniţiat de profesorul Cornel Constantinescu de omagiere a personalităţilor sociologiei româneşti prin Simpozioanele în cadrul cărora se lansează sub egida A.R.S. volumele din Seria ,, Profiluri sociologice". Această iniţiativă a Asociaţiei a fost începută în anul 2000 şi a ajuns la a X-a ediţie.

Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii a lansat în 2007 un larg consorţiu inter-instituţional de analiză a sociologiei româneşti după 1944. Prima fază, constituirea unui set de baze de date a fost deja, în mare măsură, finalizat.

Să mai cităm încă o importantă iniţiativă: organizarea anuală (în ziua de 9 mai) a Simpozionului Naţional „Satul românesc, trecut, prezent, viitor" de obicei într-o localitate cercetată în perioada interbelică de Şcoala Gusti: Ediţia I - Bogaţi - 9 mai 2008, ediţia a II-a Rociu (plasa Dîmbovnic) – 9 mai 2009 . Filiala Argeş îşi propune continuarea celor două proiecte iniţiate de ea: publicarea volumelor de omagiere şi a Simpozioanelor „Satul românesc, trecut, prezent, viitor". Mai pot fi citate şi alte asemenea iniţiative.